Lista celor 100 de Baze de Practică Pedagogică, baze care vor coordona la rândul lor între 4 și 6 unități de învățământ, a fost publicată în Monitorul Oficial. La poziţia 88, în ordine alfabetică, se regăseşte Colegiul Naţional “Octavian Goga” din Sibiu, care întruneşte Caracteristicile unei școli de aplicație, aşa cum au fost ele concretizate […]
READ MORE2021- ANUL GOGA – a lansat o invitaţie elevilor de gimnaziu şi de liceu de a participa la cea de-a XII-a ediţie a concursului nostru. Suntem onoraţi de o participare de peste 350 de elevi deosebiţi, din ţară şi din Republica Moldova, coordonaţi de cadre didactice dedicate, ale căror rezultate sunt merituoase. Felicitări tuturor participanţilor! […]
READ MOREUn spirit alexandrin de cea mai pură condiție, un asianic desăvârșit ale cărui lumi interioare sunt deopotrivă mecanice și friabile, geniul stancian s-a format sub umbrela tăcutului Blaga, pentru a reprezenta, „prin virtuozitatea meșteșugului și pe baza unor canoane prestigioase, viziunile profeților și ale marilor inspirați”[1]. Poezia lui Radu Stanca, reprezentând o veritabilă revelație, este […]
READ MOREConcursul european de traduceri Juvenes Translatores Deși anul școlar 2020-2021 s-a dovedit a fi unul dificil, iată că avem și vești bune: cinci elevi ai Colegiului Național Octavian Goga au avut ocazia de a participa la concursul european Juvenes Translatores. Munca lor nu a fost lăsată nerăsplătită, eleva Munteanu Sara Nicoleta din clasa a XI-a […]
READ MOREThinkUp Academy este prima academie din Europa creată şi condusă de către elevi, cu scopul de a asigura un cadru de excelenţă pentru proiecte ale elevilor. Din 5 martie 2021, CNOG Sibiu este partener ThinkUp Academy, oferind webinarii de care vor beneficia elevii şcolii noastre în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltarea Personală a Elevilor din […]
READ MOREConcurs de creație plastică/ literară şi poezie din cadrul proiectului ,,Festivalul culorilor – Dezvoltarea creativității și comunicării prin artă” Ediția a IV-a 2020-2021 Secțiunea creație literară-poezie: Lujerdean Andrei – ,,E timp pentru speranţă” Popa Vlad – ,,Semne vii” Prode Vasile – ,,Am tras o gură de aer proaspăt” Slavu Ariana – ,,Dor de soare” Secțiunea creație […]
READ MOREVă informăm că instituţia noastră este centru de pregătire pentru examenele Cambridge şi, în baza acordului de parteneriat cu Asociaţia Eurolingva, va organiza examenele de competenţe lingvistice Cambridge (Advanced – nivel C1, respectiv First General – nivel B2.). Data examenului este 12 iunie 2021. Elevii interesaţi se pot înscrie accesând pagina web a Asociaţiei Eurolingva […]
READ MOREAnexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Educației nr. 3237/05.02.2021 privind aprobarea programelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020 – 2021 PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU DISCIPLINA FIZICĂ STATUTUL DISCIPLINEI FIZICA are în cadrul examenului de bacalaureat național în anul școlar 2020 […]
READ MOREColegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu va începe școala în scenariul verde, care constă în desfășurarea cursurilor cu prezență fizică a tuturor elevilor! În ceea ce privește măsurile de protecție pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2, iată câteva recomandări esențiale! Baza legală: ORDIN pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de […]
READ MOREÎntr-o epocă de apogeu a artei cuvântului la nivel global, pe pământul românesc s-a ivit ultimul mare poet al romantismului universal, curent literar ce, consumat de geniul său, a asfințit odată cu acesta: Mihai Eminescu. Prin forța înnăscută a artistului, dublată de formarea sa la izvoarele filosofiei și ale artei occidentale, spiritul eminescian condensează, în […]
READ MORE
„Am năzuit cu toții să ne ațintim privirile spre cer, dar având picioarele bine înfipte în pământul țării.” - Octavian Goga
Misiunea pe care Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și-a asumat-o de-a lungul întregii sale existențe are în centru obiectivul performanței: „Şcoala noastră asigură elevilor, printr-o educaţie de calitate, dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi formarea competenţelor - cheie care să le permită integrarea cu succes în societatea cunoaşterii.”
@2026 Colegiul Naţional "Octavian Goga" Sibiu
Wonderful Theme