Jurnal de Proiect ERASMUS+ (Budapesta, 08-12 mai 2023)
În perioada 08-12 mai 2023, am avut prilejul de a participa la proiectul ecologic Erasmus+, al treilea în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus, alături de șase elevi de la Colegiului Național “Octavian Goga” din Sibiu: Cheleț Ianis Andrei, Nistor Alexandra Ștefania, Tófalvi Radu, Răhăian Ana Maria, Trăușan Amelia Nadia, Dragomir Smaranda Rhea, la Colegiul cu predare în limba sârbă “Nicola Tesla” din Budapesta. Proiectul avut drept scop observarea calității apelor naturale din Ungaria. În acest sens, am vizitat mai multe obiecte acvatice de unde s-au colectat probe de apă. În prima zi elevii Colegiului Național “Octavian Goga” s-au prezentat și au vorbit despre apele României.
Elevii de la Colegiul Nicola Tesla au prezentat apele Ungariei punând accent pe obiectivele acvatice care urmau să fie vizitate în vederea colectării a șapte probe de apă.
Prima probă de apă a fost colectată de la Stația de epurare Dèl-Pest. Aici ni s-a prezentat întregul proces de epurare a apelor menajere din Budapesta. Pentru o purificare biologică mai eficientă se folosește o tehnologie inovatoare.
În a doua zi în cadrul unei excursii la Centrul Ecologic Lacul Tisa, am colectat două probe de apă. Prin intermediului unei plimbări cu barca, am avut ocazia să observăm elementele ecosistemului din lacul Tisa. Acvariul din acest complex prezintă specii de peşti din Tisa.
În a treia zi am colectat probe din Dunăre de la Ráckeve şi Lórèv şi dintr-un lac natural din lunca Dunării. Apoi am participat la o plimbare cu barca pe lagunele Dunării unde am observat o faună acvatică extrem de bogată. În localitatea Ráckeve am vizitat o biserică şi o mănăstire ortodoxă sârbă de 600 de ani. La Lòrèv am fost primiți cu mult drag la şcoala cu limba de predare sârbă.
Următoarea zi am ajuns la peştera cu lac de la Tapolca şi am colectat probă din apa cristalină a lacului subteran. Am vizitat muzeul peşterii şi ne-am plimbat cu barca în galeriile subterane. Următoarea destinație a fost Balatonfüred de unde s-a colectat o nouă probă de apă. La Tihany ne-am plimbat pe maulul lacului Balaton şi am admirat peisajul celui mai mare lac tectonic din Europa Centrală.
Ultima zi s-a desfăşurat la Colegiul Nicola Tesla în laboratorul de chimie-biologie unde au fost analizate cele şapte probe de apă. În urma analizelor fizico-chimice şi biologice s-a constatat că apele naturale din Ungaria au o calitate bună spre foarte bună.
În încheiere s-au înmânat diplome tuturor participanților de către directorul unității școlare, doamna Dr. Lásztity Jovánka.
În decursul celor cinci zile de activitate petrecute în Budapesta, am avut ocazia să admirăm frumusețile capitalei Ungariei şi să vizităm obiective cultural-istorice importante. Acest proiect a fost foarte interesant, util și esențial pentru un viitor sustenabil. Elevii din ambele școli au prezentat un real interes atât pentru proiect cât și pentru alte activități, au colaborat foarte bine, atmosfera fiind una de prietenie, bună dispoziție. Am fost primiți cu mult drag de gazdele noastre și ei i-au lăudat pe elevii noștri pentru interesul dobândit, nivelul de cunoștințe și bunul lor comportament.
Prof. Benedek Edith Prof. Munteanu-Keresztes Éva
Iată ce au spus elevii despre experiența acestui proiect (testimoniale):
Radu Tofalvi
Experiența aceasta mi s-a părut una unică și de neuitat. Mă bucur că am reușit să cunosc oameni noi și să creez prietenii. Mi-aș dori să mai fi putut rămâne pentru măcar încă o săptămână în Ungaria, deoarece frumusețea și farmecul Budapestei m-au lăsat uimit.
Smaranda Dragomir
Zilele petrecute în Ungaria au fost deosebite și sunt sigură că îmi vor rămâne în amintire ca fiind frumoase și pline de momente cu bucurie. În trei zile am vizitat ape din Ungaria, care mi-au încantat privirea cu frumusețea lor, oferită de către faună, floră și paletele de culori diverse ale apelor. În una dintre zile ni s-a prezentat stația de epurare a apei. În ultima zi am testat mostrele adunate de la apele vizitate. De asemenea am vizitat câteva obiective turistice din Budapesta care m-au făcut să vreau să rămân acolo pentru totdeauna. Iar, pe langa asta, am reușit să îmi fac prieteni noi cu care m-am distrat de-a lungul săptămânii. A fost o experiență de neuitat, sper să am șansa de a participa și peste câțiva ani din nou!
Ianis Cheleț
Săptămâna petrecută în Ungaria a fost ca un vis. Activitățile mele preferate au fost plimbările cu barca în peștera subacvatica de lângă lacul Balaton și vizita la centrala de purificare a apei. Dar nu o să uit niciodată prieteniile pe care le-am făcut acolo, în altă țară. În ultima zi am făcut experimente pe mostrele de apă adunate de la diferite lacuri și râuri. Mă bucur că am reușit să particip la acest proiect de neuitat le mulțumesc și profesoarelor pentru atenția și grija acordată nouă.
Alexandra Nistor
Această mobilitate externă mi-a oferit șansa de a învăța lucruri deosebite, într-un mediu multicultural, aflat dincolo granițele României. Ce am văzut acolo m-a încântat: oameni calzi și o mulțime de peisaje extraordinare. Aceste zile petrecute împreună cu colegii mei ,,într-o altă lume” sunt cele mai memorabile momente din viața mea. Am descoperit alături de ei povestea peșterilor și a apelor vizitate în scurta perioadă a mobilității. Dacă aș mai avea șansa să mai particip la un astfel de proiect, cu siguranță aș face-o!
Amelia Trăușan
Experiența din Ungaria a fost una unica și extrem de frumoasa, după aceasta excursie școlară ne vor rămâne multe amintiri minunate.Mie personal mi-a plăcut cel mai mult oamenii cu care am fost și lacurile subterane care au fost superbe.Desi mancarea nu a fost cea mai buna prietenii pe care i-am făcut acolo o sa ii țin minte toată viata mea! Mi-a plăcut extrem de mult și îmi mai doresc sa mai merg astfel de experiente și în Ungaria!
Ana Maria Răhăian
Experiența în Ungaria a fost una de neuitat, deoarece în acele cinci zile pe care le-am petrecut împreună am călătorit prin toată Ungaria. Am văzut multe locuri nemaipomenite: biserici in toate stilurile, lacuri pline de culoare si animale acvatice, parcuri etc . Am vizitat monumente istorice dar și locuri de distracții care mi-au tăiat răsuflarea. Am învățat și multe despre protejarea mediului dar si cum să ne purtăm intr-o țară străina. Persoanele noi cu care ne-am imprietenit imi vor rămăne mereu in amintire ca find niște persoane pline de energie pozitivă si bucurie.
Proiectul de Acreditare Erasmus Nr. 2021-1-R001-KA120-SCH-000045167 este co-finanțat de Uniunea Europeană prin contractul de finanțare nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000060478 .
8,238 total views, 4 views today
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
„Am năzuit cu toții să ne ațintim privirile spre cer, dar având picioarele bine înfipte în pământul țării.” - Octavian Goga
Misiunea pe care Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și-a asumat-o de-a lungul întregii sale existențe are în centru obiectivul performanței: „Şcoala noastră asigură elevilor, printr-o educaţie de calitate, dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi formarea competenţelor - cheie care să le permită integrarea cu succes în societatea cunoaşterii.”
Colegiul Național „Octavian Goga” este membru al Alianței Colegiilor Centenare.
@CNOG Sibiu 2020
Wonderful Theme
Leave a Reply