În perioada 20-24 aprilie 2026, Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu a devenit un veritabil centru al dialogului intercultural, găzduind o nouă mobilitate în cadrul programului Erasmus+. Timp de o săptămână, instituția noastră a primit vizita unui grup de șapte eleve de la Istituto Superiore Via delle Sette Chiese din Roma, însoțite de doamna profesoară Francesca Delaini, consolidând astfel legăturile educaționale dintre România și Italia. Sub coordonarea doamnelor profesoare Sibișan Mădălina, Aldea Daniela și Galaftion Camelia, echipa noastră formată din opt elevi din clasele a X-a (Albu Ilinca-Maria (10D), Anghelini Răzvan-Cristian (10I), Arcaș Alessia-Ștefania (10I), Bobeș Bianca Elena (10F), Cosma Rareș-Gabriel (10I), Drăghici Dragoș-Andrei (10I), Garbulea Paula Eija (10E) și Roman Tudor-Cristian (10I) a facilitat integrarea oaspeților în viața comunității școlare sibiene.
Programul a fost unul complex, îmbinând activitățile academice cu cele de explorare culturală. Elevele din Italia au avut ocazia de a experimenta sistemul de învățământ românesc participând la cursuri diverse, de la limba engleză și muzică, până la chimie, matematică și TIC. Dincolo de orele de curs, un pilon important al mobilității l-a reprezentat sustenabilitatea, elevii lucrând împreună la un raport de cercetare privind comportamentele ecologice și elaborând un set de reguli de consum responsabil ce vor fi aplicate în ambele școli partenere.
Tradiția ca soluție pentru viitor: Muzeul ASTRA
O experiență memorabilă a fost vizita la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Printr-un treasure hunt interactiv, elevii au explorat metodele tradiționale de prelucrare a materialelor, descoprind faptul că trecutul are soluții pentru viitor. Folosirea materialelor naturale și reducerea consumului de plastic nu sunt concepte noi, ci lecții de viață uitate pe care noi toți trebuie să le redescoperim.
Impactul Erasmus+
Această mobilitate a demonstrat încă o dată că programul Erasmus+ este mai mult decât un schimb de experiență; este o metodă prin care tinerii devin cetățeni europeni responsabili, capabili să colaboreze pentru un viitor mai verde și mai curat.
Proiectul de Acreditare Erasmus Nr. 2021-1-R001-KA120-SCH-000045167 este co-finanțat de Uniunea Europeană prin contractul de finanțare nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000342158
110 total views, 110 views today
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

„Am năzuit cu toții să ne ațintim privirile spre cer, dar având picioarele bine înfipte în pământul țării.” - Octavian Goga
Misiunea pe care Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și-a asumat-o de-a lungul întregii sale existențe are în centru obiectivul performanței: „Şcoala noastră asigură elevilor, printr-o educaţie de calitate, dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi formarea competenţelor - cheie care să le permită integrarea cu succes în societatea cunoaşterii.”
@2026 Colegiul Naţional "Octavian Goga" Sibiu
Wonderful Theme
Leave a Reply