Tel/fax: 0269-210082 (Învăţământ liceal) / Tel: 0269-214781 (Învăţământ primar şi gimnazial) Formularul 230
directiune@cnogsibiu.ro / secretariat@cnogsibiu.ro

Elevii de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu au învățat despre inserția pe piața muncii în cadrul unui proiect Erasmus

Elevii de la Colegiul Național „Octavian Goga” au învățat despre inserția pe piața muncii în cadrul unui proiect Erasmus

În perioada 9-15 octombrie 2022, 6 elevi și 2 profesori ai Colegiului Național „Octavian Goga” au participat la o reuniune de proiect Erasmus+ în Portugalia. Proiectul Erasmus+ C.A.R.E.E.R. (Adaptability to the labouR markEts with local, national and Eu background) cu nr. 2020-1-UK01-KA229-078953_2. vizează educarea elevilor în spiritul conștientizării pașilor ce trebuie urmați pentru o carieră de succes.  Proiectul este finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Erasmus KA2-Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici.

Gazdele reuniunii au fost elevii și profesorii de la  EPRAMI / Escola Profissional do Alto Minho Interior, o școală vocațională din Paredes de Coura, Portugalia. Tema întâlnirii a fost reliefarea legăturii dintre școală și piața muncii, iar activitățile din cele cinci zile de proiect au inclus ateliere de lucru și vizite la companii locale, parteneri ai școlii gazdă precum și activități culturale.

În prima zi de proiect, participanților din instituțiile partenere din Italia, Marea Britanie, Turcia și România li s-au prezentat o parte dintre specializările pentru care se pregătesc elevii portughezi, și anume estetică, mecatronică/robotică și multimedia. Au avut parte de demonstrații practice ale unor competențe care îi vor ajuta pe elevii portughezi să se integreze ușor pe piața muncii locală.

Elevii au aparticipat de asemenea la niște ateliere de lucru inedite, organizate de Espaço Maker, o organizație care sprijină companiile start-up. Aceștia au imprimat plase și insigne pentru a-și dezvolta competențe utile în activitatea de marketing.  O activitate deosebită a fost și vizita la compania locală Doureca – Decorative Solutions, producător de elemente de decor pentru automobile. Elevilor li s-a demonstrat întreg procesul de fabricație, de la stadiul de design, la manufacturarea și controlul calității până la ambalarea logo-urilor folosite de mărci celebre de autoturisme. Compania este pertener al școlii gazdă, oferind stagii de practică pentru elevii de la EPRAMI.

Activitățile culturale au inclus vizite la muzee și obiective turistice din Porto, Viana de Castelo și Ponte de Lima.

„Vizitele din cadrul firmelor mi-au oferit șansă să vorbesc cu oameni din domeniul meu de interes, aceasta rezultând în luarea unei decizii importante pentru viitorul meu. Centrul de start-up din localitate a fost o experiență din care am observat că este posibilă aducerea la realitate a unor vise și idei. (Alexandru Drăghici, clasa 12I)

„Am aflat lucruri noi despre cariere pe care nici măcar nu le-am luat în considerare până acum. Eprami ne-a arătat că orice domeniu este important în felul său. Am învățat cât de importantă este colaborarea în spațiul muncii. Activitatea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost workshop-ul de multimedia. Am avut oportunitatea să utilizez dispozitive pe care nu credeam că o să am șansa să le văd în realitate. Este incredibil faptul că studenții de multimedia au șansa să se ocupe de astfel de proiecte zilnic.” (Daria Puia, clasa 12B)

 5,642 total views,  9 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.