Proiectul de Acreditare Erasmus desfășurat în Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și co-finanțat de Uniunea Europeană prin contractul de finanțare nr 2023-1-RO01-KA121-SCH-000129429 continuă cu activități locale și mobilități internaționale pentru elevii instituției.
Unul dintre obiectivele principale asumate în cadrul proiectului este dezvoltarea cetățeniei active în rândul tinerilor. Grupul de participanți care vor aborda tema cetățeniei active este format din elevi de clasa a XI-a, care au trecut de selecția organizată în luna februarie 2023.
Deoarece anul acesta este unul deosebit în ceea ce privește implicarea cetățenilor în luarea unor decizii importante pentru țară, elevii selectați și profesorii lor coordonatori au avut inițiativa de a organiza o campanie de conștientizare cu privire la importanța participării tinerilor la vot. Campania se va desfășura pe parcursul anului, vizând în mod direct elevii Colegiului Național „Octavian Goga” cu drept de vot în anul calendaristic 2024, și în mod indirect toți elevii instituției.
Elevii au studiat Declarația cu privire la promovarea cetățeniei și a valorilor comune ale libertății, toleranței și nediscriminării prin educație (Paris, 2015) și au aflat că valorile fundamentale pentru promovarea unei comunități democratice sunt „solidaritatea și loialitatea civică [care] încurajează cetățenia activă”.
„Prin cetățenie activă, înțelegem conceptul de implicare și participare a cetățenilor în viața politică și socială prin exercitarea dreptului de vot în alegeri, implicarea în organizații non-guvernamentale sau în mișcări sociale. Implicarea cetățenilor este posibilă doar în democrație, unde puterea poporului poate fi exercitată în mod direct sau indirect. O societate este mai puternică dacă cetățenii participă la viața publică, pentru rezolvarea problemelor comunității, dovedind o atitudine responsabilă.” (Radu Văcaru-Sora, 11B)
Campania Votul tinerilor contează va cuprinde o serie de activități te tematica stabilită, dintre care amintim:
Elevii vor documenta toti pașii campaniei și vor realiza un documentar care se dorește a fi un exemplu de bună practică pentru planificarea și derularea de campanii de conștientizare și sensibilizare în școli.
Valențele europene ale proiectului vor fi asigurate de colaborarea cu partenerii noștri instituționali Ozel Marmaris Cagdas Bilim Fen Lises din Marmaris, Turcia. Aceștia vor găzdui mobilitatea la care vor participa cei 7 elevi selectați, împreună cu profesorii coordonatori, prof. Sibișan Mădălina și Minea Ana Maria, mobilitate care va avea loc în luna mai 2024. Colaborarea dintre elevii și profesorii celor două instituții se va materializa și prin derularea unui proiect eTwinning.
Proiectul de Acreditare Erasmus Nr. 2021-1-R001-KA120-SCH-000045167 este co-finanțat de Uniunea Europeană prin contractul de finanțare nr. 2023-1-RO01-KA121-SCH-000129429.
4,796 total views, 2 views today
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
„Am năzuit cu toții să ne ațintim privirile spre cer, dar având picioarele bine înfipte în pământul țării.” - Octavian Goga
Misiunea pe care Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și-a asumat-o de-a lungul întregii sale existențe are în centru obiectivul performanței: „Şcoala noastră asigură elevilor, printr-o educaţie de calitate, dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi formarea competenţelor - cheie care să le permită integrarea cu succes în societatea cunoaşterii.”
Colegiul Național „Octavian Goga” este membru al Alianței Colegiilor Centenare.
@CNOG Sibiu 2020
Wonderful Theme
Suntem mandri sa participam la acest proiect de Acreditare Erasmus si suntem convinsi ca activitatile planificate vor contribui la formarea elevilor nostri ca cetateni activi si responsabili, capabili sa isi asume rolul de co-creatori ai societatii in care traiesc. Aceasta campanie este o initiativa minunata care ii invata pe elevi nu doar importanta cetateniei active, ci si cum sa fie cetateni responsabili si implicati in comunitate. Este demn de apreciat faptul ca elevii nostri, impreuna cu profesorii lor coordonatori, au gandit aceasta campanie ca o modalitate de a-i mobiliza si pe ceilalti tineri sa isi exercite dreptul de vot si sa se implice in viata publica a tarii noastre. Sunt convins ca acest proiect, sprijinit de Uniunea Europeana, va aduce o contributie importanta in formarea unei noi generatii de cetateni responsabili si activi.