
Elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” şi-au ales reprezentanţii
Vineri, 1 noiembrie 2013, elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” au participat la votul pentru alegerea Biroului Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor (CŞE) din colegiu.
În acest an, următorii elevi au candidat pentru o funcţie: Dariana Nistor-preşedinte; Iulian Biriş, Bianca Drotleff, David Morariu şi Teodora Pătru-vicepreşedinte; Ana Maria Spinean-secretar.
Dintr-un număr de 804 persoane, şi-au exprimat dreptul la vot 512. Au fost valabile un număr total de 509 voturi pentru funcţia de preşedinte, 495 pentru funcţia de vicepreşedinte, 506 voturi pentru funcţia de secretar.
Dariana Nistor a fost realeasă ca preşedinte cu un număr total de 480 de voturi, iar Ana Maria Spinean a fost aleasă ca secretar cu un număr de 451 de voturi. Având în vedere numărul mare de elevi pe care Colegiul Naţional „Octavian Goga” îl are, s-au ales 3 vicepreşedinţi, astfel: Iulian Biriş ca prim-vicepreşedinte, Morariu David şi Teodora Pătru.
În continuare, urmează alegerile pentru Consiliul Judeţean al Elevilor, unde poate candidada preşedintele CŞE pentru o poziţie în Biroul Executiv sau ca Director al unui Departament, iar vicepreşedinţii CŞE pentru un post de Director de Departament.
Le urăm aleşilor succes în viitorul mandat!
24,056 total views, 4 views today
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

„Am năzuit cu toții să ne ațintim privirile spre cer, dar având picioarele bine înfipte în pământul țării.” - Octavian Goga
Misiunea pe care Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și-a asumat-o de-a lungul întregii sale existențe are în centru obiectivul performanței: „Şcoala noastră asigură elevilor, printr-o educaţie de calitate, dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi formarea competenţelor - cheie care să le permită integrarea cu succes în societatea cunoaşterii.”

Colegiul Național „Octavian Goga” este membru al Alianței Colegiilor Centenare.
@CNOG Sibiu 2025
Wonderful Theme
Leave a Reply