Tel/fax: 0374 912 828 (Învăţământ liceal) / Tel: 0374 988 661 (Învăţământ primar şi gimnazial) Formularul 230
directiune@cnogsibiu.ro / secretariat@cnogsibiu.ro

Concurs ocupare post – administrator patrimoniu

PROCEDURĂ CONCURS ADMINISTRATOR PATRIMONIU (https://posturi.gov.ro/anunt/administrator-patrimoniu-453/)

COLEGIUL NAȚIONAL “OCTAVIAN GOGA” SIBIU ORGANIZEAZĂ CONCURS DE RECRUTARE PENTRU OCUPAREA PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ A FUNCȚIEI CONTRACTUALE DE EXECUŢIE VACANTE DE ADMINISTRATOR PATRIMONIU – 1 NORMĂ

Colegiul Naţional Octavian Goga Sibiu, în conformitate cu Hotărârea nr. 1.336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, modificată și completată, organizează concurs pentru ocuparea următorului post contractual vacant:

DENUMIREA POSTULUI: Administrator patrimoniu
NUMĂRUL POSTURILOR: – 1,00
NIVELUL POSTULUI: funcție de execuție
COMPARTIMENT/STRUCTURĂ: personal didactic auxiliar
DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 8 ore/zi; 40 ore/săptămână
PERIOADA: nedeterminată

I. CONDIŢII GENERALE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:

Pentru a ocupa un post contractual vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale conform art. 15 al Regulamentului – cadru, aprobat prin Hotărârea nr. 1.336/ 28.10.2022:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris, citit și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnat(ă) definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

II. CONDIŢII SPECIFICE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:
• nivelul studiilor: studii superioare cu licență, domeniul economic/administrativ/inginerie;
• vechime în muncă de minim 10 ani în specialitatea studiilor;
• permis de conducere categoria B
• competențe IT, operare PC
• abilităţi de comunicare, relaţionare;
• capacitate de gestionare a timpului şi priorităţilor;
• capacitate de a lua decizii eficiente;

În temeiul Art. 35 (1) al H.G nr. 1.336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:
1. Formular de înscriere la concurs conform modelului prevăzut la Anexa-nr.2-Formular-de-inscriere;
2. Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
3. Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
4. Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
5. Copia carnetului de muncă/raport salariat REVISAL sau, după caz, o adeverinţă în original

care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
6. Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
7. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate fizică şi psihică, corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
8. Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ;
9. Curriculum vitae, model comun european.

În cazul în care candidatul depune o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, dacă este declarat admis la selecţia dosarelor, acesta are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

Notă: Opisul dosarului se depune în 2 exemplare, un exemplar se restituie candidatului cu număr de înregistrare. Actele prevăzute la punctele 2, 3 și 4 vor fi prezentate și în original, în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Tematica concursului pentru ocuparea postului de administrator de patrimoniu:


  1. Organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, personalul unităţilor de învăţământ, răspunderea disciplinară a personalului ;

    2. Structura, organizarea şi responsabilităţile personalului didactic auxiliar şi nedidactic compartimentul administrativ-organizare şi responsabilităţi;
    3. Norme privind organizarea şi efectuarea inventarierii;
    4. Atribuţiile principale ale gestionarului, condiţii privind angajarea gestionarilor, răspunderea penală şi civilă a gestionarului;
    5. Norme generale şi specifice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar – contabile;
    6. Elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină documentele financiar-contabile;
    7. Modul de realizare a achiziţiilor publice, proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică;
    8. Obligaţiile angajatorilor, obligaţiile lucrătorilor privind securitatea şi sănătatea în muncă;
    9. Evenimente(comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor privind securitatea şi sănătatea în muncă);
    10.Cunoştinţe de utilizare a platformei SEAP;
    11. Răspunderea patrimonială conf. Codului Muncii;
    12. Dispoziţii generale, obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor;
    13. Paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
    14. Colectarea selectivă a deșeurilor;
    15. Jurisdicţia muncii, conf. Codului Muncii;
    16. Drepturi si obligații în legătura cu primirea, păstrarea si eliberarea bunurilor materiale;
  2. Predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale;
    18. Prevederi legale privind controlul managerial intern;
    19. Cunoștințe avansate de operare Microsoft Office Excel și Word (calcul tabelar, întocmire grafice, editarea texte) și cunoștințe de utilizare e-mail;
    20. Instruirea lucrătorilor privind securitatea şi sănătatea în muncă si de prevenire si stingerea incendiilor.Bibliografie concurs administrator de patrimoniu:

  3. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, modificată și completată;

    2. O.M.F.P nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
    3.Legea nr.22/1969, modificata si completata prin Legea 54/1994 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici,autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
    4. Legea nr.53/2003, Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare;
    5. Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare;
    6. H.G nr. 419/ 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţii publice;
    7. H.G nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe;
    8. O.M.F.P nr. 2634/2015 privind documentele finaciar-contabile, cu modificările și completările ulterioare;
    9. Legea nr.319/2006 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă cu modificările si completările ulterioare;
    10. Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare;
    11. Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, actualizată;
    12. O.U.G 74/2008 privind colectarea selectivă a deșeurilor;
    13. O.M.E 5.726/2024 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi functionare a unitatilor de învăţământ preuniversitar;
    14. Hotărârea nr. 652/03.08.2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029.

Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune dosarul de concurs la sediul Colegiului National ,,Octavian Goga” Sibiu din str. Mitropoliei nr.34,  la secretariatul instituției, cu respectarea programului menționat: 20.01.2026 – 04.02.2026, orele 9.00-16.00.

Concursul constă în  următoarele etape:

 

  • selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă, proba practică, interviu

Rezultatul etapei de selecţie a dosarelor se va afişa folosind sintagma „admis” sau „respins”.

Se pot prezenta la probele concursului numai candidaţii declaraţi admişi la etapa de selecţie a dosarelor.

  Notă:

– Sunt declaraţi admişi la proba scrisă numai candidații care au obţinut minimum 50 de puncte;

– Sunt declaraţi admişi la proba practică numai candidații care au obţinut minimum 50 de puncte;

– Pot participa la proba interviu numai candidații care au obţinut minimum 50 de puncte. la probele anterioare.

– Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajele obţinute la proba scrisă, proba practică şi interviu.

Pentru  fiecare proba a concursului, punctajul este de maximum 100 de puncte.

Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune dosarul de concurs, la sediul Colegiului National ,,Octavian Goga” Sibiu, str. Mitropoliei nr.34, la secretariatul instituției, cu respectarea programului, conform următorului calendar:

Etapa de concurs Data / perioada Observaţii
Publicarea anunţului 16.01.2026 http://cnogsibiu.ro,  posturi.gov.ro
Depunerea dosarelor de înscriere 20.01.2026-04.02.2026, între orele 9.00-16.00 La secretariatul Colegiului Naţional ,,Octavian Goga” Sibiu, strada Mitropoliei, nr. 34
Afișarea rezultatelor în urma selecției dosarelor depuse

 

06.02.2026, ora 16.00

 

http://cnogsibiu.ro

 

 

Proba scrisă 09.02.2026, ora 9.00 Colegiului Naţional ,,Octavian Goga” Sibiu
Afişarea rezultatelor după proba scrisă 10.02.2026, ora 10.00  

http://cnogsibiu.ro

Depunerea contestaţiilor după proba scrisă 10.02.2026, ora 12.00-14.00 La sediul Colegiului Naţional ,,Octavian Goga” Sibiu
Afișarea rezultatelor la proba scrisă după contestaţii 10.02.2026, ora 16.00  

http://cnogsibiu.ro

Proba practică 11.02.2026, ora 9.00 La sediul Colegiului Naţional ,,Octavian Goga” Sibiu
Afişarea rezultatelor după proba practică 11.02.2026,ora 14.00 http://cnogsibiu.ro
Depunerea contestaţiilor la proba practică 11.02.2026, ora 14.00-16.00 La sediul Colegiului Naţional ,,Octavian Goga” Sibiu
Afișarea rezultatelor la proba practică după contestaţii 12.02.2026, ora 10.00 http://cnogsibiu.ro
Interviu 12.02.2026, ora 12.00 La sediul Colegiului Naţional ,,Octavian Goga” Sibiu
Afişarea rezultatelor finale 13.02.2026, ora 12.00 http://cnogsibiu.ro

 

 

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul unităţii, tel. 0374/912828 sau e-mail: secretariat@cnogsibiu.ro.

Director,

Prof. Tischer Alexandra-Maria                                               Secretar,

Boricsan Dorin

 4,105 total views,  99 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Accessibility Toolbar