Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic

 

Un proiect internaţional, coordonat de Agenţia Spaţială Română, început în 2009 şi desfăşurat cu succes în fiecare an, sub coordonarea catedrelor de fizică şi chimie ale Colegiului.

                        COLEGIUL NAŢIONAL “OCTAVIAN  GOGA “ – SIBIU

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic-

4 10 octombrie 2013       

           În fiecare an, în perioada 4-10 octombrie, Adunarea Generală a ONU organizează ”World Space Week”/”Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic”. Este un eveniment inspirat de lansarea, pe 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorării spațiului cosmic și semnarea, la 10 octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guvernează activitățile statelor în explorarea pașnică a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.

            Anul acesta ”Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic” a fost deschisă la noi în liceu cu o expoziție de desene realizate de către elevii liceului și a școlii generale care au pătruns cu ochiul minții la o reuniune pe planeta Marte.

            Miercuri,9 octombrie, sala festivă a colegiului a devenit pentru două ore o navă ce călătoreşte spre planeta Marte.Lla început  călătorilor li s-a făcut o prezentare succintă a ceea ce înseamnă ”World Space Week”. De-a lungul drumului am văzut prin ,,evoluția telescopului” ,,comete” și ,,constelații” în prezentările elevelor Frăticiu Larisa, Stroilă Iulia, Mitru Lucia,Gaură Ștefana.

            Mai departe Andra Vancea ne-a prezentat ,,zece lucruri interesante” despre planeta spre care ne îndreptăm.

            ,,Călătorind în timp” alături de Iulia Pătcașși Ana-Maria Fleacă am aflat mai multe și despre ,,geneza Sistemului Solar” cu ajutorul colegelor lor Bobăilă Paula, Răulea Denisa și Turoczi Eniko.

            Deoarece nu am fost ,,primii oameni în spațiu”, prezentarea elevelor Băroiu Alexandra și Chiorariu Diana, ne-au oferit mai multe informații despre oamenii cărora le-a fost permis să atingă stelele pentru prima oară.

Drumul nu a fost unul scurt așa că am continuat cu o scurtă prezentare despre ,,Sateliții naturali și artificiali ai Sistemului Solar” susținută de Diana Mirea, Andreea Drăghici, Șofîlcă Ioana și Vlăduț Gabriel.

            Odată ajunși la capătul destinației Căpățînă Denisa, Alexandra Sandu și Ana-Maria Spinean ne-au făcut o amlă prezentare despre ,,planeta Marte”, în timp ce colega noastră Denisa Vladu ne-a făcut să ne întrebăm dacă ,,viața pe Marte este realitate sau ficțiune”.

Ne-a fost în permanență aproape, doamna profesoară de fizică Ighișan Anca, coordonatoarea acestei acţiuni. Ne au însoţit pe parcursul acestei călătorii domnii profesori Delia Nemeș , Mara Ionescu, Cimarron Ionescu şi Carmen Mărculescu.

Proiectul a fost susţinut în faţa elevilor din clasele aIX-a care au fost prezenţi într-un număr mare și care entuziaști așteaptă ediția viitoare.

Ca și anul trecut, evenimentul a fost adresat și elevilor din clasele mai mici care au participat la carnavalul astronomic . Peste 100 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au luat parte joi, 10 octombrie, la o reuniune pe Marte, în scopul de a crea o ,,Federație a Speranței”. Organizatorii ( elevii claselor a XI E, XI I și XII F) au pregătit activități practice, jocuri și competiții pentru invitați, la finalul cărora participanții au fost premiați. Toți elevii au fost încântați de eveniment, așteptând ediția din 2014.

 

Articol realizat de Șofîlcă Ioana, cls. a XI-a E

Prof.coord. Ighişan Anca

 9,355 total views,  1 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *