Tel/fax: 0374 912 828 (Învăţământ liceal) / Tel: 0374 988 661 (Învăţământ primar şi gimnazial) Formularul 230
directiune@cnogsibiu.ro / secretariat@cnogsibiu.ro

Mihai Eminescu – ,,Luceafărul poeziei românești”

Crăiasa din povești

versuri de Mihai Eminescu

 

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.

Ea se uită… Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

Lucrările au fost realizate de elevii Colegiului Național ,,Octavian Goga” din Sibiu

“Când vine vorba despre personalități marcante din istoria României, în gândul fiecărei persoane va ieși la iveală cel puțin un nume. Din punctul meu de vedere, o figură emblematică a bunătății și altruismului, care a reușit să schimbe în mod complet viața multor români, este Regina Maria. În ciuda expunerii sale în fața unor riscuri, ,,mama răniților’’, cum a fost numită de către popor, a ales să îi îngrijească pe soldați în spitalele militare. Un act eroic, conturând o personalitate nobilă. Niște simple cuvinte nu pot descrie dragostea pentru patrie a Reginei, devotamentul pentru a-și îndeplini rolul și de a le fi alături oamenilor săi în cele mai întunecate timpuri. O consider un exemplu demn de urmat.

Dat fiind faptul că data de 15 ianuarie, ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu se apropie, nu m-am putut gândi la altceva decât activitățile frumoase desfășurate cu ocazia acestei zile. Una dintre ele a fost interpretarea unei poezii care , până în ziua de azi, continuă să îmi rămână în suflet. Este vorba despre ,,Scrisoarea I’’. Nu pot spune că celelalte patru scrisori nu sunt speciale, însă aceasta a reușit să mă sensibilizeze. Geniul, întruchipat de savant (omul de știință), are o soartă nefericită în raport cu timpul în care trăiește și societatea meschină, care îi respinge aspirațiile spre ideal. Prin multitudinea temelor și motivelor, Eminescu încearcă să găsească o modalitate de a se apropia de originile lumii și de a sugera neștiutul. Totuși, se poate observa că accentul este pus pe motivul contemplației. Cu toate că, la prima vedere, pare doar o poezie cu un simplu mesaj artistic, aceasta ascunde o mulțime de subiecte abstracte. Această abordare a încercării de a înțelege necunoscutul  m-a intrigat, clasând această poezie în lista favoritelor.” (Miruna Vasiliu, 9D, prof. coordonator Laura Dumitru)

“Pe lângă plopii fără soț

Mihai Eminescu

 Poezia ”Pe lângă plopii fără soț”, scrisă de Mihai Eminescu este poezia mea preferată, chiar știu și un cântec cu aceasta. Cred că mi-a atras atenția de prima oară de când am citit-o. De fiecare dată când mi se cere sa mă gândesc la o poezie scrisă de renumitul Mihai Eminescu, aceasta este prima la care mă gândesc. Felul în care Eminescu îmbină natura cu iubirea mă impresionează cel mai mult, plopii fiind considerați ca un reper in drumul spre iubirea sa.

În această poezie, Mihai Eminescu se plimbă pe lângă casa iubitei sale sperând că aceasta va ieși la geam, însă acest lucru nu se întâmplă, iar Eminescu continua plimbarea numărând popii fără soț. Deși poezia ”Pe lângă plopii fără soț” este o poezie tristă care exprimă sentimente precum melancolia, singurătatea și suferința te poate bucura cu o expresivitate foarte puternică și un impact emoțional mare.

În concluzie, această poezie este preferata mea deoarece este o poezie romantică care implică foarte multe emoții diferite.” (Pampu Diana, 9D)

“Poezia mea favorită de Mihai Eminescu este “ Pe lângă plopii fără soț..”.

Cred ca aceasta poezie exemplifica foarte bine dorința, nu dragostea, akademischer ghostwriter.

Arată cum noi, ca oameni, creăm o varianta perfecta a persoanei pe care o dorim in mintea noastră, neconformă cu realitatea. Se descrie cum eul liric așteaptă orice atenție din partea interesului sau, fiind dezamăgit când realizează ca toată lumea ii oferă minima atenție, iar dansa, nu. Visează o perioada la imaginea perfecta a unei partenere, își face scenarii, pana realizează ca persoana de care era atras, nu exista defapt. Câteodată mintea ne joaca feste și ne face sa credem ca iubim persoane, când defapt doar am vrea sa avem o persoana atât de perfecta in viața noastră cum credem ca este respectiva. Este doar o dorința ireala, deoarece iubirea ar trebui sa însemne si acceptarea defectelor, iar în aceasta poezie, fata este pictată ca fiind una perfectă. Așa ceva nu există, iar când vom vedea ca acest lucru este o iluzie, o să avem cu adevărat o şansă la a găsi dragostea.” (Căpăţână Vanessa, 9D)

 20,367 total views,  13 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Accessibility Toolbar