Ministerul Educației și Cercetării a agreat cu partenerii educaționali – reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar 2019/2020.
În contextul informațiilor deținute până în prezent privind evoluția pandemiei SARS-CoV-2, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări.
În cadrul întâlnirii cu partenerii educaționali, s-au mai stabilit următoarele măsuri:
Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.
În învățământul superior, activitățile se vor desfășura în mediul online. Activitățile care impun interacțiunea „față în față” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.
Admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație.
Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu mare atenție ce se întâmplă în celelalte state, iar Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, se află în contact direct cu toți miniștrii educației, astfel încât, în funcție de evoluția situației, să existe o corelare între deciziile care se iau la nivelul țărilor UE
Data publicării pe site-ul MEC: Marţi, 7 Aprilie, 2020 (click aici pentru anunţul oficial)
7,131 total views, 2 views today
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
„Am năzuit cu toții să ne ațintim privirile spre cer, dar având picioarele bine înfipte în pământul țării.” - Octavian Goga
Misiunea pe care Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și-a asumat-o de-a lungul întregii sale existențe are în centru obiectivul performanței: „Şcoala noastră asigură elevilor, printr-o educaţie de calitate, dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi formarea competenţelor - cheie care să le permită integrarea cu succes în societatea cunoaşterii.”
Colegiul Național „Octavian Goga” este membru al Alianței Colegiilor Centenare.
@CNOG Sibiu 2020
Wonderful Theme
Leave a Reply