Expoziția-concurs de creație artistică „Suflet de copil…creativ”

Expoziția-concurs de creație artistică „Suflet de copil…creativ” a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție. Cu fiecare ediție copiii vin cu tot mai multă însuflețire și cu idei inedite pentru probele concursului.

Competiția se împarte pe trei paliere – pictură pe hârtie, sticlă, lemn sau piatră, modelaj lut, fimo sau plastilină și lucrări din fire și materiale naturale sau artificiale. Organizatorii spun că obiectivul nu este ca unul din cei 110 elevi participanți să fie declarat câștigător, ci ca acești tineri talentați să dea tot ce au mai bun și să aibă ocazia de a se exprima liber prin intermediul artei.

„Scopul competiției este stimularea și afirmarea potențialului lor creativ pentru că micuții sunt extrem de talentați și ne surprind în fiecare an cu lucrări incredibile care vor face obiectul unei expoziții din holul colegiului nostru. Există o diplomă pentru fiecare premiant, dar cel mai important lucru este bucuria de a participa și faptul că ei intră într-o competiție altfel în care au posibilitatea de a-și arăta creativitatea și talentul”, a declarat Luminița Ducu, director adjunct al Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu.

Artiști până în măduva oaselor

Concursul s-a desfășurat la toate etajele școlii generale din cadrul Colegiului Național „Octavian Goga”. Pe măsură ce privitorii avansau de la o clasă la alta, puteau observa diferite tipuri de artă pură – picturi cu doza de copilărie specifică vârstei, îmbinată însă cu o maturitate aparte, de artist; maci din plastilină care imitau aproape perfect realitatea și lucrări din fire care par făcute de mâna unui artist cu experiență în spate. Participanții s-au dovedit a fi și buni oratori. Provocați la scurte discuții despre pasiunile lor, elevii au fost foarte deschiși și entuziasmați de oportunitatea de a da primul lor interviu ca artiști.

„M-am prezentat cu o pictură de primăvară. În primul rând am schițat pe o foaie albă și apoi am improvizat pe parcurs. Bunicul meu picta de mic și îi plăcea foarte mult arta și la fel de mult îmi place și mie, așa că pot să spun că este o pasiune și pentru mine. Am speranțe mari că pictura mea o să fie printre cele mai frumoase.”

„Fac aranjamente cu nuci din apă fiartă și lână. E o pasiune de-a mea și mă bucur mult că pot să particip la această competiție. Colegii mei se descurcă bine, dar nu pot spune dacă sunt eu mai bun sau nu încă.”

„Am venit la competiție să arăt că pot și eu să modelez frumos. Am învățat să fac asta de la doamna învățătoare și îmi place foarte mult. Uneori modelez și acasă. La competiție am ales să modelez un câmp de maci la care mai am mult de lucru.”

Evaluarea s-a făcut după mai multe criterii – respectarea specificului temei, creativitate și originalitate în expresia artistică, acuratețea lucrării și complexitatea produsului finit. Finalul competiției a constat în premierea cu diplome a primelor trei locuri și a câtorva mențiuni speciale, precum și o expoziție a tuturor creațiilor micuților artiști, în holul colegiului.

Școlile implicate: 

  1. Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu
  2. Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”
  3. Școala Gimnazială „I.D.Teutsch” Agnita
  4. Școala Gimnazială Poplaca
  5. Liceul de Arte
  6. Școala Gimnazială Șura Mică
  7. Școala Gimnazială „Regele Ferdinand”
  8. Școala Gimnazială „I.L.Caragiale”
  9. Școala Gimnazială nr. 21
  10. Liceul Teoretic „C.Noica”
  11. Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”

[huge_it_gallery id=”4″]


Articol preluat din ziarul Sibiu 100%. Pentru a vedea articolul, click aici

4,504 total views, 0 views today

*

*

Top