Tel/fax: 0374 912 828 (Învăţământ liceal) / Tel: 0374 988 661 (Învăţământ primar şi gimnazial) Formularul 230
directiune@cnogsibiu.ro / secretariat@cnogsibiu.ro

Cerc metodic la Cârţa, susţinut de învăţătoarele de la secţia germană

Vineri, 11 iunie 2021, învățătoarele de la secția germană, Monica Ban, Eugenia Keresztes, Iancu Ana-Maria, Pascu Anna și Henriette Guib, au organizat cercul pedagogic pe județ. Doamna Inspector Laura Părăian a însoţit această manifestare, nu doar ca reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, cât mai ales în calitate de mentor şi colegă devotată unei educaţii de înaltă calitate a învăţământului în limba minorităţilor naţionale. Evenimentul deosebit a avut loc la Cârța, cu sprijinul Bisericii Evanghelice.

La această întâlnire care a avut rolul de a strânge cadre didactice din judeţul Sibiu care predau la secţia germană au participat peste 80 de persoane din Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Avrig, Agnita, Dumbrăveni, Apoldul de Sus, Vurpăr, Laslea și Noul Săsesc, având un scop comun: acela de a împărtăşi modele de bună practică, de a dezbate asupra problematicii metodice specifice acestui ciclu de învăţământ în limba maternă, de a stabili un program pentru desfăşurarea ulterioară a întâlnirilor de acest gen.

O masă cu produce tradiţionale germane a dat savoare întâlnirii şi a colorat atmosfera, prilejuind şi un ingenios schimb de reţete şi metode de preparare a prăjiturilor.

Momentul cheie l-a constituit vânătoarea de comori, menită să încurajeze predarea transdisciplinară într-un mod ludic și antrenant.

Întâlnirea s-a bucurat de aprecierea tuturor participanților, consolidând imaginea de prestigiu a colegiului.

 20,528 total views,  6 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Accessibility Toolbar