Ce fel de părinte ești?

Stilurile parentale şi adaptarea şcolară şi socială a copilului

           Stiluri parentale sunt modalităţi specifice pe care pãrinţii le folosesc pentru educarea copiilor.  Există 2 elemente centrale în jurul cărora se organizează stilurile parentale, din a căror combinaţie, în diferite proporţii, rezultă cele 3 abordări educative de bază ale părinţilor, aşa cum le-a identificat Diana Baumrind în anul 1967:

Căldura părintească – se referă la capacitatea de a oferi suport afectiv copilului, de a fi conectat emoţional cu acesta şi de a  răspunde optim nevoilor acestuia şi

Controlul comportamental – se referă la strategiile de disciplinare a copilului prin implementarea regulilor, valorilor şi normelor într-o manieră adecvată vârstei.

În educarea copiilor, părinţii trebuie să fie sensibili la nevoile emoţionale ale acestora (căldură sufletească) şi să utilizeze reguli (control comportamental) pentru a pune bazele, în mod optim, adaptării şcolare şi sociale a acestora.

           Cele trei stiluri de parenting descrise de fondatoarea acestui concept sunt:

   – autoritar, când părinţii spun copiilor lor exact ce trebuie să facă,

   – permisiv, când părinţii permit copiilor lor să facă tot ce doresc,

   – democratic, când părinţii asigură reguli şi îndrumare, fiind suportivi emoţional în acelaşi timp.

Cercetările ulterioare (Maccoby & Martin, 1983) au adăugat şi următorul stil parental:

– neglijent, când părinţii ignoră copiii şi se concentrează asupra lor înşişi.

În realitate, aceste tipare parentale nu sunt pure, ci împrumutã caracteristici din mai multe stiluri.

           Stilul democratic (competent, asertiv, echilibrat)

Părintele implementeză reguli dar asigură şi confort emoţional copilului. Copilul este considerat un membru responsabil al familiei. Presupune un înalt nivel de asertivitate al părintelui.

Copilul (Baumrind, 1991) va avea o înaltă stimă de sine şi va deveni independent, va dobândi deprinderi de comunicare eficientă, va manifesta creativitate, iniţiativă, capacitate decizională, autonomie personală, va avea un bun echilibru emoţional, ce îi va permite o uşoară adaptare şcolară şi socială.

            Stilul autoritar (sever, totalitar, strict sau toxic)

Părintele impune reguli şi control, dar este insensibil la nevoile emoţionale ale copilului. Este un stil restrictiv şi punitiv. Părintele cere un nivel înalt de conformism, chiar obedienţă din partea copilului.

Conform studiilor (Baumrind, 1991), copilul va învăţa să fie critic, inflexibil şi prea puţin asertiv. Va deveni disciplinat, conformist, din teama de a evita confruntările cu autoritatea, va fi respectuos şi obedient faţă de cei de care se teme. Dacă cererile sunt exagerate, rigid impuse, copilul poate avea tulburări afective.

             Stilul permisiv (tolerant, indulgent, fără control)

Părintele este  foarte receptiv la nevoile şi dorinţele copiilor, îl acceptă uşor, dar exercită prea puţin control asupra acestuia. Este caracterizat ca având minime aşteptări privind comportamentul copilului.

Copilul deprinde uşor spiritul autonom, chiar rebel, având o stimă de sine ridicată, exacerbată. Tinde să fie mai impulsiv, iar ca adolescent, comportamentele de risc sau chiar deviante pot fi mai frecvente. Va avea dificultăţi în înţelegerea şi respectarea regulilor, de aceea, pentru foarte mulţi dintre adulţi, el poate fi considerat răsfăţat, impertinent sau chiar dificil (Baumrind, 1991).

             Stilul neglijent (absent, detaşat, neimplicat)

Părintele nici nu impune reguli, dar nici nu asigură suport emoţional copilului. Nu este implicat în viaţa copilului, minimizând sau ignorând preocupările şi nevoile acestuia.

Cu o stimă de sine scăzută, datorită lipsei de validare din partea părintelui, copilul învaţă să fie detaşat emoţional, neimplicat sau chiar apatic. Poate dezvolta tulburări de ataşament şi probleme de comportament deviant, chiar antisocial (Baumrind, 1991).

În concluzie, fiecare stil parental prezintă avantaje şi dezavantaje. Totuşi, studiile de specialitate  (Baumrind, 1991; Weiss & Schwartz, 1996) arată că există un nivel mai înalt de competenţă academică şi adaptarea socială la copiii şi adolescenţii ai căror părinţi au un stil educativ democratic. La polul opus, stilul parental neglijent şi autoritar conduce la scoruri reduse pentru aceste domenii de compentenţă, cele mai reduse scoruri înregistrându-se la adolescenţii neglijaţi.

Profesor consilier școlar Simona Crăciun

Bibliografie

Baumrind, D. (1967). Child care practices anteceding three patterns of preschool behavior. Genetic Psychology Monographs, 75(1), 43-88.

Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance use. Journal of Early Adolescence, 11(1), 56-95.

Maccoby, E. E., & Martin, J. A. (1983). Socialization in the context of the family: Parent–child interaction. In P. H. Mussen & E. M. Hetherington, Handbook of child psychology: Vol. 4. Socialization, personality, and social development (4th ed.). New York: Wiley.

Weiss, L. H., & Schwarz, J. C. (1996). The relationship between parenting types and older adolescents’ personality, academic achievement, adjustment, and substance use. Child Development, 67(5), 2101-2114.

Poți face un test aici: http://ea.md/testeaza-ti-stilul-in-care-iti-educi-copilului-tu-ce-fel-de-parinte-esti/

 15,180 total views,  7 views today

Andra Tischer