S-a încheiat cea de-a cincea ediție a Concursului Național „Radu Stanca – Pașii poetului prin burgul medieval” și dorim să adresăm sincere felicitări tuturor participanților pentru talentul și implicarea în această competiție.
De asemenea, adresăm mulțumiri sponsorilor care au făcut posibilă apariția revistei, Fundația Svasta – D-lui Ing. Iulian Svasta și Clubul Lions Brukenthal Sibiu, reprezentat de președintele Tiberiu Drăgan.
Proiectul porneşte de la premisa că una din şansele noii generaţii la o mai dreaptă şi autentică situare în într-o societate în continuă prefacere este creaţia şi impulsul de a (re)descoperi modele. Astfel, obiectivele nostre fundamentale sunt promovarea imaginii şi a operei poetului Radu Stanca, prin relectură, dialog artistic-literar şi critic, precum şi popularizarea operei prin texte inedite şi traduceri în principalele limbi de circulaţie universală. . Ideea proiectului a fost asumată prin dialogul viu, instituit între mai multe instituţii de învăţământ şi instituţii de cultură. Scopul final al acestui proiect este aşezarea poetului ardelean, cu puternice rădăcini sentimentale în cetatea Sibiului, în ipostaza de scriitor reprezentativ al oraşului, alături de Octavian Goga, Emil Cioran, Constantin Noica.
Festivitatea de premiere va avea loc joi, 28 martie 2019, ora 15, la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, iar revista va fi oferită premianților în format fizic, dar va fi pusă la dipoziție și pe issu.com, accesând link-ul: https://issuu.com/artlifedesign/docs/2019_revista_radu_stanca_
Clasamentul se găsește în interiorul revistei, ca la fiecare ediție.
5,463 total views, 3 views today
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
„Am năzuit cu toții să ne ațintim privirile spre cer, dar având picioarele bine înfipte în pământul țării.” - Octavian Goga
Misiunea pe care Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și-a asumat-o de-a lungul întregii sale existențe are în centru obiectivul performanței: „Şcoala noastră asigură elevilor, printr-o educaţie de calitate, dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi formarea competenţelor - cheie care să le permită integrarea cu succes în societatea cunoaşterii.”
Colegiul Național „Octavian Goga” este membru al Alianței Colegiilor Centenare.
@CNOG Sibiu 2020
Wonderful Theme
Leave a Reply