..."/>

Artistul Octavian Goga și ideea națională

Articol realizat de prof. dr. Lidia Pircă

Existența poetului rășinărean se derulează între două coordonate ontologice care devin laitmotiv în opera sa: satul natal și idealul național născut din condiția de fiu al unei națiuni asuprite și private de drepturi naționale. Ideea naționalăcoagulează întregul crez artistic, toate energiile creatore și publicistice, reverberându-se asupra potențialului maselor țărănimii, dar și asupra cărturarilor care sintetizează trecutul în spirit mesianic. Încadrându-se în mișcarea poporanistă de început de veac XX, O. Goga a fost continuatorul gândirii social-politice a lui Eminescu și mesagerul crezurilor Astrei, sintetizând în ființa sa durerile “celor mulți, umili” și promovând pe plan internațional dezideratul Unirii prin arma cuvântului devenit forță atotputernică, de rezistență și luptă totodată.

Dezrădăcinat de satul natal, aflat în Budapesta cu “zidurile ei reci și sure”, O. Goga și-a învins dorul în repetatele întâlniri cu alți români dezrădăcinați, în activitățile societăților de lectură a studenților români budapestani (“Petru Maior”), alături de Al. Ciura, Ion Lupaș, Ion Montani, cu importante ecouri în “Tribuna” din Sibiu unde sunt publicate prin corespondență o serie de articole. Simultan cu activitatea de la Societatea literară “Petru Maior”, Goga făcea parte din colegiul redacțional al revistei “Luceafărul” din Budapesta, principalul organ de difuzare al poeziilor și ideilor sale.

În anii studenției, lupta pentru idealul național se manifestă  prin concentrarea asupra soartei țărănimii, prin respingerea oricăror punți “de despărțire între sufletul nostru și inima țăranului”[1] prin ascultarea și învățarea mersului gândurilor acestuia, precum și prin tălmăcirea “gândurilor ce-l ispitesc”[2].

Acest lucru s-a materializat în activitățile cu caracter cultural desfășurate de societatea “Petru Maior” în satele românești din Ardeal: Ghioroc, Nădlac, Cenadul sârbesc,  Sînmiclăușul Mare (1904). În anul 1904, O. Goga participă la jubileul de 40 de ani de existență ai revistei “Familia”, ca delegat al revistei “Luceafărul” și al societății “Petru Maior”, prilej cu care, după discursul ținut, la numai 23 de ani, O. Goga este numit de către redactorul revistei, Iosif Vulcan, ca semn de prețuire – “Luceafărul Luceafărului”, evaluând astfel, nu doar poezia, căt energia cu care tânărul student, încerca să traducă în faptă idealul de dezrobire națională al românilor din Transilvania.

dezvaluiribiz.ro

Entuziasmul luptei pentru ideea națională și spiritul de sacrificiu se amplifică odată cu intrarea în Astra, astfel la 1907, Goga  susține în articolul “Chemarea preoțimii noastre”[3] ca “țărănimea să câștige o întărire culturală și economică”, continuând opera de solidarizare națională începută la “Luceafărul”, în “Tribuna” și “Țara noastră”, într-o tonalitate similară mentorului Sămănătorului – N. Iorga.

Asociațiunea Astra trece în iulie 1907 dreptul de proprietate și editură al revistei “Țara noastră” lui Octavian Goga care, în 1908, restructurează formatul transformându-l într-un săptămânal politic-social-literar, cu priză la public datorită propagandei proțărăniste, “cel mai bun ambasador al Astrei în sânul poporului”[4]. Așa se contura un ideal comun, prin conștientizarea și mobilizarea maselor populare, “prin chemarea la viață a tuturor forțelor care dormitează în sufletul maselor, prin desfășurarea acestora pe cărările firești indicate de principiul educației în sprijinul național”[5].

În calitate de secretar literar al Asociațiunii, O. Goga s-a preocupat de publicarea operelor lui V. Alecsandri, C. Negruzzi, I. Creangă, M. Sadoveanu, I.Lupaș, I.Pop-Reteganul, Anton Pann, I.Agârbiceanu, Brătescu-Voinești, Popovici Bănățeanul ș.a., a inițiat o bibliotecă pentru tineret, a mărit numărul volumelor destinate bibliotecilor sătești sau școlare, a inițiat întocmirea unui repertoriu bibliografic al scrierilor de valoare și al publicațiilor din Transilvania. Continuând dezideratele Școlii Ardelene, Goga a luptat și pentru înlăturarea analfabetismului prin realizarea unui manual de alfabetizare, precum și a unui manual de literatură română pe înțelesul tuturor. S-au întocmit și publicat antologii de povești, balade, teatru pentru popor, un dicționar al localităților din Transilvania. Toate aceste proiecte au devorat ființa poetului, secătuindu-l de energie sau trimițăndu-l la închisoare. În 1910 este acuzat și închis la Seghedin, experiență întunecată, dar care a amplificat nimbul poetului.

Volumele de versuri publicate (Poezii – 1905, Ne cheamă pământul – 1909) îl ridică pe culmile succesului și îi conferă autentica valoare, dar conștiința îi dictează să continue lupta politică în care este susținut și de Ilarie Chendi. În 1909, apare “Lupta”, un nou organ de presă la Sibiu, unde Chendi susține că “ar trebui creat centrul politic românesc din Transilvania”[6]. Soarta acestei gazete nu este cea sperată, pentru că în cele din urmă va apărea la Budapesta, de aceea Goga continuă să-și publice articolele în coloanele “Tribunei” sau ale ziarului “Românul” din Arad. Anul 1914, acoperit de norii întunecați ai primei conflagrații mondiale, este în viziunea lui Goga anul ce “anunța marea schimbare ce se va produce în destinele neamului… Acest vifor e purificator și fructifică credința noastră”[7], războiul este văzut ca un prilej de dezrobire a neamului. Lupta pentru unitatea națională continuă la București. Poetul continuă să se supună constant unicei rațiuni a actului său creator de a se afla într-o desăvârșită contopire de idealuri cu suferințele milenare ale țărănimii ardelene

În 1917 se înrolează ca soldat pe câmpul de luptă, cu arma în mână, nu doar cu forța cuvântului subliniind că ”Scrisul lor (scriitorilor) e o trâmbiță fermecată prin care se propagă aspirațiile unui neam”[8]. Între 1914 și 1919, se consumă “faza eroică a vieții și activității lui, când însuși idealul național cunoaște o culminare apoteotică, drumul parcurs este destul de sinuos…

Războiul, abia declanșat, i-a strecurat în suflet scânteia marii speranțe”[9]. Mobilizat până în cele mai adânci fibre ale ființei sale de ideea Unirii, Goga merge chiar și în Occident să susțină  această cauză, ratând însă participarea la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Cel care participase la marile campanii în lupta pentru Unire este absent la marea sărbătoare, dar numește cu satisfacție adunarea, la începutul lunii ianuarie 1919 într-o scrisoare trimisă lui Iuliu Maniu, “manifestare grandioasă a conștiinței noastre naționale”[10].

Contemporanii l-au numit ”Tribunul Unirii”, iar ideea națională este ”credința fanatică în patriotismul specific, al neamului”[11], “fluidul magnetic al acestei unanime resurecțiuni… suprema noastră dogmă”[12], “luntre cu care plutim noi și din care dorim să înregistrăm curentele mari de simțire universală”[13].

Poetul și-a transformat glasul  în  „trâmbiță de alarmă”, luptând pentru dobândirea dreptății și libertății românilor, dar și pentru cauza națională, opera sa fiind ecoul strigătelor profetice în care vibrează suferința românilor ardeleni.

Profetul Marii Uniri, Octavian Goga, şi-a rostit sensul şi crezul tribunului ardelean al luptei pentru Unirea tuturor românilor atunci când Marea Unire s-a înfăptuit: “Carpaţii care ne rupeau în două, Carpaţii care ne încercuiau peste mijloc ca o chingă de fier, Carpaţii nu mai sunt. Oştirea noastră i-a mutat în Ţara Românească. Istoria românismului ajunge la o răspântie nouă… Nu ştiu ce mister al Proniei m-a învrednicit să trăiesc aceste clipe şi nu înţeleg ce bine voi fi făcut în viaţă de mi-a fost dat să ajung ziua când gura mea să poată să rostească adevărul înfricoşat: Nu mai sunt Carpaţii”.


[1] Nic, Otavă, Către cărturari, în “Poporul român”, IV, 1904, nr. 15 (11/24 aprilie), p.1

[2] Idem

[3] Chemarea preoțimii noastre, în “”Luceafărul, IV, 1907, nr. 2-3, (1 febr.), p. 27-31

[4] Mircea Popa, Octavian Goga între colectivitate și solitudine, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 70

[5] Raportul secretarului literar pe 1909, în “Transilvania”, XI, 1910, p. 319

[6] Mircea Popa, op. cit. p. 77

[7] An nou – vremuri nouă, în “Țara noastră”, V, 1924, p. 1-3

[8] Declarația 17 septembrie 1915

[9] Ilie Guțan, Octavian Goga – scriitorul asalata de politician, Editura Imago, Sibiu, p. 143-144

[10] Mihai Bordeianu, Ștefan Lemny, Octavian Goga în corespondență, Editura Minerva, București

[11] Ideea națională,Conferință în fața studenților universitari din Cluj, din Octavian Goga, Mustul care fierbe, Editura Scripta, București, 1992, p. 40

[12] Ibidem, p. 41

[13] Ibidem, p. 51

 728 total views,  2 views today

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top